De ce pistolul pierdut de Jandarmerie e un caz mai dubios decât pare

de: Daniel Ștefan
21 08. 2018

Arma furată de la femeia jandarm în seara protestului din 10 august a fost găsită, dar cazul e departe de-a fi clarificat și Jandarmeria încă are de dat răspunsuri.

Pistolul care i-a fost sustras femeii jandarm în momentul în care ea și colegul ei au fost încercuiți și imobilizați de mulțime a fost găsit la 10 zile după protest. Arma a fost identificată în zona comunei Petrăchioaia, din județul Ilfov, după ce, mai bine de o săptămână, polițiștii s-au chinuit să obțină informații despre locul în care e ascunsă arma.

Conform unor surse din anchetă, arma ar fi fost găsită îngropată la mică adâncime la rădăcina unui copac, la marginea unui drum neasfaltat care mărginește o baltă. Cel care a indicat polițiștilor locația exactă a armei este chiar bărbatul acuzat că a agresat-o pe femeia jandarm în Piața Victoriei și a fost acuzat că el a furat-o.

În cele 10 zile în care arma a lipsit din arsenalul Jandarmeriei, a fost descărcată de două ori, după cum s-a observat în cadrul anchetei. Suspectul a spus că a tras cu pistolul de două ori „în joacă”, dar nu a explicat motivul pentru care a sustras arma.

Un pistol Carpați, model folosit de Jandarmerie până în 2017.

În imaginea cu arma identificată de anchetatori apare însă un bine cunoscut pistol Carpați care, din 2017, nu s-ar mai afla în dotarea Jandarmeriei Române.

În aprilie 2017, reprezentanții Jandarmeriei anunțau că vor să achiziționeze pistoale noi pentru utilizarea în misiuni și teatrele de operațiuni militare. Până la sfârșitul anului trecut, jandarmii erau echipați cu vechile pistoale Carpați, folosite de câteva decenii și care nu mai corespund actualelor standarde.

Bodgan Dobre, de la direcția Logistică a Jandarmeriei Române, a declarat în aprilie 2017 că jandarmii foloseau în acel moment pistoale Carpați de calibrul 7,65 x 17 mm, dar a fost nevoie de-o schimbare ca să fie o dotare similară altor forțe de menținere a ordinii.

Schimbarea a costat 60 de milioane lei şi a cuprins achiziția a circa 28.000 de pistoale. „După cum bine ştiţi, Jandarmeria execută misiuni în teatre de operaţii, Afghanistan, Africa. Partenerii folosesc calibru 9 x 19 mm. E nevoie ca Jandarmeria să răspundă şi să se alinieze la conceptul de auto”, a spus Bogdan Dobre la acea vreme.

Pistol Glock folosit în prezent de Jandarmerie.

Într-o imagine din noiembrie 2017, de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei, din timpul unui antrenament, se poate vedea deja un pistol Glock, deci jandarmii începeau testarea noilor arme. Prin urmare, este destul de ciudat că tânăra jandarm agresată în Piața Victoriei pe 10 august avea în dotare un pistol Carpați, dacă Jandarmeria este dotată cu arme mai noi.

Se prea poate, fără dovezi suficiente, ca acest caz al pistolului furat sau pierdut să se încadreze într-o listă din ce în ce mai mare de manipulări. Carmen Dan, ministrul de Interne, deja a omis să menționeze și să abordeze problemele reale de la protestul din 10 august.